Credem in tine

​”TREI ANI DE MUNCĂ INTENSĂ FACUTĂ CU DĂRUIRE, PRIETENIE, SUCCES ȘI ÎMPLINIRI, CU ALEXANDRA ÎN GÂND ȘI SUFLET !

Așa se pot defini, cel mai bine, cei trei ani care s-au scurs de când “Asociația Umanitară Alexandra Nanu” – AUAN a luat ființă.

Oferim sprijin copiilor merituoși, cu mai puține posibilităti financiare, considerând că ei au cea mai mare nevoie de ajutor pentru a putea valorifica la maximum potențialul și dorința de a-și clădi o cariera bună în viață.

Pe parcursul unui an AUAN îsi desfășoară activitatea sub genericul campaniei “CREDEM ÎN TINE”, care se încheie cu o Gala Umanitară organizată împreună cu Asociația Internațională de Tineret “BECOME”, în luna decembrie, înaintea sărbătorilor de iarnă.

În acest an suntem la a III-a ediție și, datorită numărului mare de bilete solicitate în anii anteriori, organizăm concertul în două zile, pe 12 și 14 decembrie 2014, la Sala Thalia Sibiu, începând cu ora 18. Mulțumim lui RADU NECHIFOR-realizatorul spectacolelor și tuturor artiștilor invitați, care acceptă să vă încânte, fără nici o recompensă financiară.”

Feleacul sustine si se alatura cu drag campaniei!

afis-2014-5_001